Restart/Refresh/Recharge
Pentru că ne aflăm în perioada Postului, putem profita de această ocazie să ne purificăm atât fizic cât și spiritual. Postul alimentar implică mâncarea produselor vegetale, dar și a celor din pește.
În ultimii ani, trend-ul în materie de alimentație, este ca mâncarea să fie cât mai vie și cât mai puțin procesată. Dieta vegană sau raw-vegană este tot mai apreciată datorită studiilor care arată multiplele beneficiile asupra organismului.
Dacă vrei o detoxifiere de primăvară sau vrei să afli mai multe despre mâncarea vegetariană, în continuare vei găsi un top al celor mai bune cărți în domeniu.
1. Rețete de post
Postul la români este strâns legat de sărbătorile creștine și mulți aleg să postească numai în acele perioade. Produsele de origine animală sunt înlăturate și alimentația este formată numai din fructe, legume și pește (doar în anumite zile).
Dacă vrei să gătești ca pe vremuri și să simți din nou gustul ”de acasă”, cartea Rețete de post si sărbători creștine va fi cartea de referință în zilele de post.
Această carte conține rețete ale unor preparate vechi românești care merită să fie gătite și savurate de cât mai multe generații. Nu lăsa valorile și tradițiile să piară și du istoria bucatelor românești mai departe.
2. Pentru vegetarieni la început de drum sau experți
Dacă vrei să afli cele mai bune informații scrise vreodată despre alimentația vegetariană, atunci ai nevoie să citești Alimentația conștientă.
Această carte este văzută drept „Biblia vegetarienilor“ și este un manual bazat pe principiul unității minte-corp-spirit.
Este potrivită atât pentru începători, cât și pentru cei care sunt au studii avansate în domeniul sănătății.
Cele două volume te vor învăța să-ți cunoști mai bine corpul și să-i oferi tot ce are nevoie pentru a avea o viață cât mai sănătoasă și mai lungă. De la comportamente benefice, precum expunerea la soare, respirația profundă și contactul cu natura, cărțile faimosul dr. Gabriel Cousens te vor aduce într-o armonie perfectă cu viața.
Vei învăța 150 de rețete ușor de realizat și vei avea la dispoziție un meniu inovator de 14 zile pentru bucătărie gourmet, cuser, vegetariană și cu hrană vie.
3. Alimentație vegetariană – studii științifice și rețete sănătoase
Află cum să nu mori.
Vrei să mănânci sănătos, dar și gustos? Cartea 100 rețete bazate pe studii științifice vine cu recomandări și studii din domeniul nutriției ce te vor ajuta să ai o viață mai lungă, să ai un corp de invidiat și să previi problemele de sănătate.
Pentru cei care sunt vegani sau care vor să experimenteze rețete noi în bucătărie, această carte prezintă peste 120 de preparate și 14 meniuri zilnice. Aceste rețete te vor ajuta să ai o alimentație echilibrată formată doar din alimente integrale de origine vegetală.
4. Fii Veggie – alimentație din crudități
Primăvara este sezonul crudităților, altfel că până și natura este darnică cu tine și îți oferă toate resursele de care ai nevoie pentru a avea un stil de viață sănătos.
Dacă nu știi cum și ce să gătești numai din legume și fructe, cartea Rețete din crudități cuprinde tot ce ai nevoie pentru mese sănătoase și delicioase. În carte vei descoperi 400 de rețete din crudități și vei afla cum poți pregăti rapid salate, supe, paste, sosuri, băuturi și deserturi. În plus, vei găsi și o serie de rețete preparate termic care vor oferi diversitate meniului zilnic.
5. Mâncare vegană pentru bebeluși și copii mari
Alimentația celor mici este foarte importantă pentru a avea o viață sănătoasă și echilibrată. Aceștia trebuie hrăniți foarte des și divers pentru a te asigura că primesc toți nutrienții de care au nevoie.
Cartea Diversificarea raw și vegană conține rețete atât pentru bebeluși, cât și pentru copii mari, dar pot fi savurate și de întreaga familie.
6. Rețete de smoothie-uri sănătoase
Smoothie-uri din fructe si legume sunt băuturi ce te ajută să ai o viață sănătoasă. Deoarece se pregătesc foarte rapid și ușor, oricine se poate bucura de beneficiile sale extraordinare.
Cartea Smoothie-uri din fructe și legume îți aduce 300 de rețete de smoothie-uri recomandate în tratarea diverselor afecțiuni sau pentru îmbunătățirea calității vieții.
Profită de această primăvară și hrănește-te cu mai multe fructe și legume proaspete. Aceste alimente îți vor schimba viața.
7. Licoarea miraculoasă – Ceaiul
Pe lângă sucuri și smoothie-uri, primăvara aceasta poți face băuturi delicioase din ceaiuri cu efecte miraculoase. Ceaiurile potolesc setea, te energizează peste zi, iar seara au un efect calmant. Aceste plante sunt remedii la îndemâna oricui dorește să amelioreze și să vindece diferite afecțiuni.
Cartea Savoarea ceaiului te introduce în lumea fascinantă a plantelor aromatice cu efecte benefice asupra corpului, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Vei afla cum poți cultiva plantele de ceai, cum să prepari rețete din amestecuri de ceai sau cum să faci diverse cosmetice naturiste.
8. Desertul permis – Ciocolata
Chiar dacă te pregătești pentru o perioadă de detoxifiere a organismului și dulciurile nu sunt permise, ciocolata nu este fructul interzis. Dacă aceasta conține 70% cacao, poate fi savurată fără a dăuna dietei tale.
Dacă vrei să faci trufe fine sau negrese delicioase, ciocolata Lindt Excellence va da un gust excepțional ce îți va satisface pofta de dulce. Ține minte că ai nevoie de echilibru în viața ta și de aceea trebuie avut grijă la cantitatea mâncată. Chiar dacă este mai sănătoasă decât alte deserturi, nu înseamnă că poți exagera cu cantitatea.
9. Rețete din pește și fructe de mare
Statisticile recente privind media consumului anual de peste arată că românii sunt pe ultimele locuri la consumul de pește din Uniunea Europeană. Altfel zis, o familie din România mănâncă pește o data la trei săptămâni. Pentru a avea o alimentație sănătoasă, este recomandat ca românii să mănânce cel puțin două mese de pește sau fructe de mare pe săptămână.
Pentru cei care vor să renunțe la carne, dar vor să mănânce pește, carte cu Rețete pește și fructe de mare le va revoluționa papilele gustative. Cele 124 de rețete apetisante te vor face un maestru în gătirea peștelui și al fructelor de mare și te va învăța să mănânci sănătos și delicios.
10. Rețete pentru un mic dejun sănătos și gustos
Pentru a avea un stil de viață sănătos, trebuie să-ți începi ziua cu un mic dejun care să fie plin în nutrienții de care are nevoie corpul tău. Micul dejun este cea mai importantă masă a zile și de aceea este important să știi ce să mănânci.
Cartea Mic-dejun și gustări te învață să gătești mese gustoase și să te menții în formă. Vei afla cum poți să controlezi alergiile alimentare sau intoleranțele și cum să previi agravarea lor.
11. Meniuri regale
Oricine poate mânca regește și poate retrăi cum se desfășurau mesele la Curtea Regală a României în perioada 1866-1947. CarteMese și meniuri regale îți arată protocolul impus, mâncărurile preferate ale familiei regale și orele la care aceștia luau masa.
Mesele la Curtea Regală aveau la bază rețete din bucătăria franțuzească și s-a bucurat de bucătari excepționali ce au creat preparate memorabile.
12. Rețete rafinate pentru gusturi fine
Pentru cei care preferă gustul fin și rafinat al preparatelor de lux, cartea În bucătăria lui Joseph te invită în lumea fascinantă a bucătăriei de top.
Chef Joseph Hadad este unul dintre cei mai renumiți bucătari și a scris o carte cu rețete ale celor mai fine preparate ale sale. În felul acesta vei învăța cum să gătești ca un adevărat chef și să-ți impresionezi persoanele dragi cu cele mai fine preparate.
13. Gătește ca un profesionist
Pentru a prepara aceste rețete delicioase și multe altele, ai nevoie să știi mai multe despre tehnicile de gătit folosite de cei mai buni bucătari.
Dacă ai nevoie de o carte care să te învețe să gătești orice, oricând și oriunde, atunci ai nevoie de cartea 4 ore chef. Aceasta este cea mai simplă cale spre a găti ca un profesionist, a învăța orice și a duce o viață bună. Timothy Ferris te va învăța cum să impresionezi prin prepararea unui fel de mâncare special, cum să te bucuri de mâncare și cum să slăbești. Prin tehnicile exemplificate, vei reuși să dobândești orice abilitate și să te miști rapid și eficient în bucătărie.
14. Produsul lunii – Bicarbonatul!
Vrei un zâmbet mai alb? Vrei o bucătărie strălucitoare? Vrei să previi insomnia sau să vindeci răcelile?
Ieftin, eco, practic și magic! Bicarbonatul este produsul care face magie în casa ta și care te ajută să ai o viață sănătoasă și o stare de bine constantă.
Bicarbonatul este cartea ce îți va transforma viața datorită celor peste 500 de sfaturi și rețete pentru frumusețe, sănătate și o casă curată. Vei învăța să vindeci, să cureți, să albești și să scoți mirosurile neplăcute din casă.
15. Jurnal de rețete
După această minunată selecție de cărți, îți poți lua un jurnal de rețete preferate. Poți lăsa generațiilor viitoare rețete ale celor mai gustoase preparate gătite de tine și familia ta. Astfel, gustul copilăriei sau al celor mai frumoase amintiri în familie va dăinui în timp și va încânta generații întregi.
De ținut minte
Oricând poți beneficia de un stil de viață sănătos pentru că acum ai toate informațiile despre ce înseamnă alimentația vegetariană. Folosește perioada Postului pentru a-ți detoxifica organismul și pentru a avea o viață mai lungă și mai armonioasă.
Include mișcarea în viața ta pentru a avea un corp și o minte echilibrată. Dacă nu știi ce tip de mișcare ți se potrivește, articolul Cărți despre și pentru pasionații de sport îți va aduce informații valoroase despre cum mișcare îți poate schimba viața.
Dacă vrei să-ți transformi viața, te așteptăm în librăriile noastre sau poți să intri pe www.bookcity.ro și să vezi noutățile în materie de viață sănătoasă.