După ce a lansat primul manual de dicție din România, “Șase sași în șase saci. Manual de dicție”, Carmen Ivanov și-a întreptat atenția asupra nevoilor celor mici privind rostirea corectă. Problemele de dicție își pot pune amprenta asupra dezvoltării congnitive și sociale a celor mici, într-o perioadă în care incluziunea socială și stabilirea de relații noi are o importanță majoră.


Într-o lume în care vorbirea este modelată și modificată cu rapiditate, de la un copil la altul, menținerea reperelor pentru vorbirea corectă înseamnă o provocare tot mai mare pentru părinți.


“Străfurnica și prietenii săi. Manual de dicție pentru copii are peste 400 de exerciții practice, adaptate pentru nevoile copiilor, care au rolul de a transforma experiența învățării sau a reînvățării limbii materne - o călătorie complexă, din care nu lipsește distracția, la finalul căreia cei mici vor descoperi limba română muzicală, plăcută, pe care o vor vorbi limpede și corect. Nu numai că “râu, rățușcă, rămurică” nu va mai fi o problemă, dar nici cadența, tonul sau inflexiunile vocii nu le vor mai da bătăi de cap celor mici.