• Nu ai niciun produs in cos.
  • Nu ai niciun produs in cos.

Carte de bucate si ospitalitate

Autor: Margaret Yardley Potter

Categoria: Retete

Editura: Humanitas

Tip coperta: brosata

ISBN: 978-973-503-941-7

37.57 lei

Availability: Stoc terminat

  • Impachetare gratuita
  • Livrare gratuita la comenzi peste 59 de lei
  • Poti returna acest produs in 14 zile
  • Comenzi telefonice: 0725.982.036

Prezentare

Savuros amestec de retete culinare, sfaturi practice si povesti de familie, cartea lui Margaret Yardley Potter-Gima, cum i se spunea in familie - i-a pastrat prospetimea, in ciuda varstei sale venerabile (prima editie a aparut in 1947). Am deschis cartea de bucate a Gimei abia anul acesta in primavara... Am deschis-o si am stat s-o citesc de la cap la coada, fascinata. Nu, nu e tocmai adevarat: de stat n-am stat, sau in orice caz nu multa vreme. Dupa primele cateva pagini, am sarit in sus si-am fugit sa-l gasesc pe sotul meu ca sa-i citesc fragmente: Asculta aici! Ce umor! Ce spirit de observatie! Cat rafinament! Apoi m-am tinut dupa el prin bucatarie cat timp a gatit (pulpa de miel), citindu-i in continuare in timpul mesei. Dupa care am stat amandoi ore in sir printre vasele murdare, am terminat sticla de vin si ne-am citit cu randul pasaje unul altuia, la lumina lumanarii. La sfarsitul serii, deja eram trei la masa. Gima ni se alaturase, era o minune de femeie, iar eu ma indragostisem de ea. Strabunica mea cea creativa, dar greu incercata nu era nici prima, nici ultima femeie din istoria suferintelor feminine care se refugia in mancare. Ar trebui sa spun de fapt ca se refugia in mancare si in scris, fiindca vocea care razbate din paginile urmatoare este o incantare in egala masura literara si culinara. Gima nu se margineste la a-si insirui retetele, ea ni le povesteste cu un simt ascutit al umorului si o incredere in sine care o fac sa sune ca un amestec de Dorothy Parker si M.F.K. Fisher. -Elizabeth Gilbert Titlul original al acestei carti, At Home on the Range, reflecta spiritul glumet si sclipitor care razbate din intregul text. Publicului american sintagma ii este foarte familiara, fiindca Acasa, in prerie e imnul oficial al statului Kansas. Fie si ca pura referire la cantecul in cauza, titlul evoca nostalgia, valorile traditionale, atasamentul fata de casa si familie. Dar autoarea l-a ales pesemne si pentru ca range face trimitere la masina de gatit cea de incredere, masina de gatit a bunicii, cu o multime de ochiuri, guri, compartimente, gratare si accesorii de fonta... Cartea promitea, asadar, sa imblanzeasca monstrul din bucatarie, sa-si faca cititoarele sa se simta ca acasa intr-o bucatarie mult mai greu de folosit decat cea moderna, dar si sa impartaseasca retete vechi de familie, cu iz de reuniuni de sarbatori si mese festive pentru intoarcerea copiilor acasa. -Anca Barbulescu
Detalii

Produse recomandate