Autorul, care a pledat întreaga lui viaţă pentru umanitarism şipacifism, împotriva "stupidităţii sângeroase a războiului", a reuşit înJocul cu mărgele de sticlă, ultimul său roman, să descopere parcăformula, dacă nu a fericirii, cel puţin a serenităţii. Dacă romaneleanterioare stăteau sub semnul scindării, fiind construite pe diverseopoziţii personificate de personajele aflate în relaţii antagonice, înJocul... personajul central pare să-şi fi regăsit unitatea, prinrenunţarea la interesele egoiste şi prin acceptarea sacrificiului înfolosul comunităţii, al ordinului. Romanul devine o metaforă pentruactivitatea creatore, singura capabilă să unifice conflictul dintreinstinct şi spirit.

---