Mayamata este un tratat general, vastusastra, scris in sanscrita, dar originar din India dravidiana, cel mai probabil din regiunea tamila; face parte din literatura Saivita agama-ica, fara ca aceasta conexiune sa fie insa marcata de un sectarism pronuntat, iar scrierea ei trebuie sa fi avut loc in perioada Cola, atunci cand arhitectura pe care o descrie a atins apogeul maturizarii sale. Cuprinde aproximativ 3300 de versuri si este impartita in 36 de capitole, fiind identificata ca fiind vastusastra, adica un tratat despre locuinte, deoarece vastu se defineste ca fiind „locul unde locuiesc fiintele muritoare sau nemuritoareˮ. Aceasta definitie este urmata de specificari care arata faptul ca conceptul de locuinta este foarte larg si se imparte in patru categorii: Pamantul (considerat ca fiind locuinta originara), cladirile, vehiculele si scaunele (acestea trei din urma fiind „vastuˮ, ce deriva din primul „vastuˮ, adica Pamantul). Prin adaugarea iconografiei la aceasta lista, rezulta ansamblul rezumativ, dar complet, al continutului lucrarii.

Mayamata este structurata in trei sectiuni mari: prima (capitolele 1-10) trateaza terenurile de locuit, adica primul vastu; a doua sectiune trateaza cladirile (capitolele 11-30), iar a treia sectiune (capitolele 31-36) trateaza ultimele doua vastu: vehiculele si scaunele, si iconografia (imaginile de Liṅga si piedestalele lor). In aceste sectiuni sunt cuprinse capitole intregi sau pasaje importante consacrate unor subiecte specifice din sfera tehnica sau a ritualurilor, care determina fazele constructiei: sistemul de masuratori si calitatea arhitectilor (capitolul 5), orientarea si amplasarea (capitolele 6-7), ofrandele aduse zeitatilor terenului (capitolul 8), depozitul din fundatie (capitolul 12), imbinarile (capitolul 17), ritualurile de finalizare a constructiei unui templu sau pentru prima intrare in casa (capitolele 18 si 28) si lucrarea de renovare si ritualurile aferente (capitolul 35).